Ciclonul puternic care a devastat Italia ajunge în România! E cumplit! Ce se va întâmpla când va trece prin țara noastră

Ciclonul care a devastat o parte a italiei își continuă drumul în Europa. A ajuns de mai bine de 24 de ore în Croația și a adus și acolo ploi de peste 200 de litri pe metru pătrat și două tornade.

În traseul lui, ciclonul va mai trece și prin Ungaria, Serbia și Bulgaria, iar apoi va ajunge și în România. Din fericire, intensitatea lui este mult diminuatpm dar meteorologii au emis deja o informare de ploi și vânt pentru țara noastră.

Astfel, vremea rea se menține până miercuri.

De joi, temperaturile vor începe din nou să crească, iar ploile vor fi mai rare și pe spații tot mai restrânse.

 

Sursa: antena3.ro