
Actrița Linda Gray, celebra Sue Ellen din Dallas, este foarte activă, La 77 de ani, această arată impecabilă și este într-o formă de zile mari și nu și-a pierdut deloc farmecul. Celebra actriță din Dallas, serialul urmărit de milioane de români, continuă să facă furori de câte ori apare în public. Deși a mai pus câteva kilograme pe ea și trecerea timpului și-a pus amprenta pe chipul ei, acesta fiind brăzdat câteva de riduri, Linda este una dintre puținele staruri de la Hollywood care au îmbătrânit frumos. Linda a fost surprinsă recent pe aeroportul din Los Angeles din California. Îmbrăcată sport și cu un zâmbet mare pe față, ea a atras toate privirile.
Este la fel de frumoasă și de plină de viață ca pe vremea când juca în celebrul serial Dallas, rolul lui Sue Ellen, șoția alcoolică a demonicului J.R. Ewing, unde reușea să cucerească de fiecare dată atenția telespectorilor, care urmăreau problemele din mariajul lor tumultuos cu sufletul la gură. În copilărie, a crescut lângă o mamă alcoolică și violenta Superba actriță recunoaște că a avut o viață grea. A crescut lângă o mamă violentă și alcoolică, apoi a avut parte de un soț la fel de violent, de care a divorțat, însă toate astea au determinat-o să aleagă un trai sănătos pentru o viață lungă și frumoasă și se simte foarte bine în pielea ei.
