După ce prințul Harry s-a însurat, vărul lui, contele, a devenit cel mai dorit burlac din lume! Toate englezoaicele sunt topite după el! Ție chiar îți place?

După ce prințul Harry s-a căsătorit weekendul trecut cu Meghan Markle în cadrul unei ceremonii uriașe care a fost urmărită de întreaga lume, cel care i-a luat locul este vărul lui, viitorul conte Louis Spencer. Tânărul de 24 de ani a atras atenția zecilor de telespectatori, mai ales domnișoarelor care au urmărit, sâmbătă, 19 mai, nunta regală dintre Prințul Harry și Meghan Markle, potrivit dailymail.co.uk.

Imediat ce și-a făcut apariția la eveniment, fanele au comentat că el este, de acum, cel mai râvnit burlac: “Din moment ce nu îl mai pot avea pe Harry, am pus ochii pe vărul lui, Louis Spencer/ Cred că m-am îndrăgostit/ Salut Louis Spencer, ești singur? Poate mă suni”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Louis care va deveni Contele Spencer după moartea tatălui său este unul dintre cei trei nepoți ai Prințesei Diana. Charles Edward Maurice Spencer, al IX lea Conte Spencer, tatăl lui Louis, a fost fratele cel mic al Dianei. Vicontele a studiat la Universitatea din Edinburgh și a crescut alături de surorile lui la Cape Town, potrivit cancan.ro.

Iată cum arată:

CITEȘTE ȘI: 

Fericire uriașă pentru Roxana Kiriță și iubitul ei! Fiica lui Giani nu s-a putut abține și a făcut anunțul în gura mare! Felicitări, bravo vouă! A făcut publice mesajele cu el, fanii sunt în al nouălea cer!

Fiica fostului concurent Exatlon România, Giani Kiriță, s-a împăcat cu iubitul ei, iar din acel moment pare că trăiește o poveste de amor ca în poveștile cele mai frumoase. Odată cu intrarea tatălui său în competiția Exatlon, Roxana Kiriță a căpătat o grămadă de fani, iar viața ei a început să fie discutată în presă, la fel ca despărțirea sa de iubit, după o relație care a durat mai bine de doi ani.

Tânăra a declarat pentru wowbiz.ro că s-a împăcat cu Faris și că despărțirea i-a făcut să vadă cât de mult se iubesc de fapt. “Da, ne-am impacat. Ne-a trebuit o despartire ca sa pretuim si mai mult ceea ce avem! Avem o relatie de 2 ani si un pic si asta a fost prima noastra despartire. De certat va dati seama, in fiecare relatie exista unele neintelegeri si momente de criza insa, depinde cum le gestioneaza cei doi”, a declarat ea.

Adevărul pare să fie că cei doi se iubesc enorm și sunt dispuși să treacă peste orice pentru a fi împreună. Roxana chiar a făcut publice câteva mesaje dintre ea și iubitul ei, dornică să afle toți prietenii ei virtuali fericirea pe care o simte acum.

“Te iubesc din tot sufletul. Jur. Enorm, cel mai mult din lumea asta mare. Esti femeia vietii mele, esti sufletul si inima din mine, esti tot ce inseamna fericire”, i-a scris iubitul Roxanei Kiriță, iar ea a postat imediat mesajele pe pagina sa de pe o rețea de socializare.”Te iubesc de nu mai pot, omule. Esti tot pentru mine, viata mea toata, fericirea mea, linistea si puterea mea”, i-a scris și ea lui Faris.