Imagini apocaliptice! Dumnezeule, câtă durere! 20 de copii au murit în Mexic, după ce școala în care se aflau s-a prăbușit peste ei: „I-am găsit cu caietele în brațe, sub dărâmături”… Salvatorii au izbucnit în lacrimi!

Cel puțin 20 de copii și mai mulți adulți și-au pierdut viața în urma prăbușirii școlii primare Enrique Rebsamen, în Ciudad de Mexico, au declarat oficiali pentru presa locală.

„Ne confruntăm cu o urgenţă în oraşul Ciudad de Mexico, în statele Puebla şi Morelors, după cutremurul cu magnitudinea 7,1”, a declarat preşedintele Enrique Pena Nieto, într-un discurs televizat.

„Sunt centre medicale disponibile şi spitalele publice îşi pun la dispoziţie serviciile pentru toată lumea”, indiferent dacă pacienţii au asigurare medicală sau nu, a adăugat el.

„Este posibil să mai găsim oameni sub dărâmături”, a subliniat liderul mexican.

Totodată, președintele a îndemnat oamenii ale căror proprietăți sunt rezistente din punct de vedere structural să rămână în case, dacă este posibil. Astfel, serviciile de urgență vor avea acces mai ușor pe străzi.

Între timp, zeci sau chiar sute de voluntari ajută la eforturile de salvare.

Cutremurul a avut loc când mulţi luau parte la o simulare de seism, la exact 32 de ani după ce un altul a ucis mii de oameni în Ciudad de Mexico.

Sirenele de avertizare au sunat, dar unii locuitori au crezut că este vorba numai de o simulare şi nu le-au luat în seamă.

Epicentrul celui mai recent seism a fost în apropiere la Atencigo, în statul Puebla, la aproximativ 120 de kilometri de Ciudad de Mexico şi la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit Institutului american de Geofizică USGS.

Mexicul este o ţară cu risc seismic mare, iar un cutremur cu magnitudinea 8,1, produs luna aceasta în sudul ţări, s-a soldat cu cel puţin 90 de morţi.

 

Sursa: a1.ro