Imagini bombă de la petrecerea în cinstea lui Cristi Borcea! Se vede că a stat 4 ani și 3 luni în închisoare! Nu a ținut cont că e filmat, a luat-o pe Valentina Pelinel și, de față cu toată lumea…

Cristi Borcea și-a sărbătorit prima zi de libertate cu mare fast: fostul șef de la Dinamo a petrecut în clubul pe care fiul lui cel mare, Patrick, l-a inaugurat la începutul lunii trecute, iar alături de el au fost actuala parteneră de viață, Valentina Pelinel, mai mulți membri ai familiei, dar și alți prieteni apropiați. Borcea și iubita sa au fost nedezlipiți toată noaptea.

Totuși, înainte de petrecere, primul lucru pe care l-a făcut după ce a fost eliberat condiționat, a fost să își viziteze băiețelul în vârstă de doar doi ani, pe Milan, pe care îl are împreună cu Valentina Pelinel. Abia apoi cei doi au petrecut în clubul fiului său din Crângași, alături de familie și de prietenii apropiați.

“Ţi-e dor când stai atâta timp departe de cei apropiaţi. Sărbătorile sunt cumplite în penitenciar”, a spus fostul acţionar al lui Dinamo, potrivit observator.tv.

Borcea și Pelinel au stat mereu mână în mână, sărutându-se sau îmbrățișându-se. În urmă cu ceva vreme, fostul model a vorbit și ea despre cât de greu i-a fost în această perioadă: “Am aşteptat foarte mult, sunt totuşi 4 ani şi 4 luni. Ciar s-a întâmplat şi a venit lângă noi, e acasă. Noi l-am susţinut, i-am ridicat întotdeauna moralul. Toată familia a fost unită, toţi i-am fost alături. Îl iubim, şi eu şi copiii”, a declarat Valentina Pelinel.

Cristi Borcea a stat aproape patru ani și jumătate după gratii și a fost eliberat abia la a patra cerere de eliberare condiționată. Valentina Pelinel este un fost fotomodel din România. În anul 1999, Valentina Pelinel a câștigat concursul „Top Model România” și astfel a reușit să ajungă fotomodel la New York, în Statele Unite. A fost căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu de care a divorţat în 2014, potrivit cancan.ro. Milan Cristian este cel de-al șaptelea copil al lui Cristi Borcea.

Iată cum a decurs petrecerea:

Citește și:

Imagini emotionante! Simona Gherghe a început să plângă în fața tuturor! Nu i-a venit să creadă, la așa ceva nu se aștepta nimeni!

Simona Gherghe a fost surprinsă până la lacrimi în momentul în care în emisiunea ai au venit o bunică care a rămas sub cerul liber alături de nepoata ei, după ploile abundente din ultima vreme. O porţiune din acoperişul casei lor s-a prăbuşit, iar cealaltă poate să cadă, în orice clipă. Munca de 42 de ani a bătrânei a fost distrusă în doar câteva ore.

Bunica Maria se simte prăbușită, lângă cărămizile reci și ude, mămăița cu ochi roșii de la atâta plâns privește cum tot ce a agonisit o viață s-a ruinat. Singura speranţă vie, singura rază de soare care poate să o scoată la liman este… puiul ei, averea sa cea mai de preţ: nepoţica sa. Maria le cheamă pe amîndouă și pe bunica ce pare o martiră şi pe nepoţica ei… Împreună par o sferă, un întreg al suferinţei, dar şi al… căinţei.

În ciuda faptului că nu i-a mai rămas nimic, bunica a dat dovadă de un caracter minunat făcând un gest superb. Invitată în platoul „Acces Direct”, alături de nepoata pe care o iubește ca pe ochii din cap, femeia i-a adus un dar Simonei Gherghe și fiicei ei, Ana Georgia. Prezentatoarea a fost profund emoționată și abia și-a stăpânit lacrimile: „Credeți-mă că o iubesc cum nu credeam că se poate iubi pe lumea asta. Off, ce mi-ați făcut, doamnă!” a spus Simona Gherghe, extrem de emoționată.