La câteva luni de la ieșirea de la Exatlon, Anda Adam a decis să spună adevărul. Nu s-a văzut la televizor și nici nu aveau cum să facă public asta

Anda Adam, mărturisiri uimitoare la câteva luni de la ieșirea de la Exatlon. Interpreta a povestit care au fost cele mai grele momente în Republica Dominicana. Cel mai greu i-a fost fără fetița ei.

„Îmi era foarte dor de fetiță mea. Știam că soțul are grijă de ea, însă, că orice mama, sufletul meu era sfâșiat. Mă gândeam la micuța mea și îmi veneau lacrimile în ochi întruna. Cu toate acestea, nu doream să mă exteriorizez, mai ales că mai erau și alții la “Faimoși” care aveau copii în țară și le era greu.

Din acest motiv, mă duceam în toaletă din spatele baracii în care stăteam și plângeam acolo cinci minute. Știam că nu sunt camere și nu pot fi văzută și găseam această portiță de a fi singură și de a-mi manifestă sentimentele”, a spus Anda Adam.

Recent, Anda a vorbit și despre momentele emoționante de la Exatlon, pentru ca fanii ei să afle ce nu s-a văzut dincolo de camerele de filmat.

Sursa: libertatea.ro

 

 

CITEȘTE ȘI:

„Aș fi o femeie fericită, dar nu, nu pot!” Adelina Pestrițu a făcut o mărturisire neașteptată”

Multe persoane au probleme cu trezitul dimineața, iar Adelina Pestrițu nu reprezintă o excepție. Vedeta a mărturisit că ar fi o femeie fericită dacă ar putea să se trezească la ora 11.00. Adelina Pestrițu le-a mărturisit fanilor ei într-un filmuleț pe o rețea socială că urăște trezitul dimineața.

„Teoretic şi practic urăsc trezitul de dimineaţă. Dacă aş putea să mă trezesc în fiecare zi la ora 11, aş fi o femeie fericită, dar nu, nu pot. Asta e!”, a spus vedeta.

Recent, Adelina Pestrițu a primit titlul „More thank Pink” din partea Fundației Renașterea, ca urmare a implicării sale în campania de informare desfășurată pe parcursul lunii octombrie- Luna de Luptă împotriva Cancerului de Sân.

Din solidaritate față de femeile bolnave de cancer și ca semnal de alarmă pentru toate femeile din țara noastră, Adelina Pestrițu a purtat artocle vestimentare și accesorii roz, zi de zi, toată luna octombrie și a transmis mesaje legate de prevenția și depistarea precoce a cancerului prin intermediul site-urilor de socializare, a blogului sau și intervențiilor sale în mass media.

Întrebată care a fost cel mai frumos gest făcut din dragoste, vedeta nu a ezitat să răspundă: „Fac multe gesturi frumoase din dragoste. Într-o relație faci o grămadă de lucruri frumoase pentru partenerul tău. Aș fi capabilă să-i dau haina de pe mine! Sunt capabilă să fac orice pentru confortul partenerului meu, pentru a-i demonstra toată dragostea mea”, a declarat Adelina Pestrițu într-un interviu.

Mai mult decât atât, Adelina Pestrițu a spus ce stil de viață are și cum reușește să se păstreze în formă!

„Îmi place să mă bucur de viață, chiar dacă asta se întâmplă o dată la nu știu cât timp, dar să știi că nu mă feresc de bombele calorice, nu mănânc în exces.”

Adelina Pestru este și o fire credincioasă, deși nu lasă niciodată la vedere această latură a sa:„Dumnezeu așază lucrurile cum numai el știe”, iar acest lucru i-a fost demonstrat de mai multe ori și chiar dacă unii oameni au vrut să-i facă rău de-a lungul timpului, bruneta nu le-a plătit „cu aceeași monedă”.