O femeie și copilul ei sunt trântiți la pământ, după ce un bărbat o lovește pe mamă cu pumnul, în văzul tuturor! Unde s-a petrecut grozăvia

 

Un incident violent a fost surprins pe străzile din Constanța, unde o mamă și copilul ei sunt trântiți la pământ, în plină stradă, după ce femeia este lovită cu pumnul de un bărbat, cel mai probabil partenerul sau soțul acesteia.

Incidentul a avut loc în intersecția din zona Dacia din municipiul Constanța.

Potrivit imaignilor, femeia încerca să-i dea pantalonașii jos copilului, pentru a-și face nevoile, iar bărbatul, supărat că acesta nu se mișcă mai repede, o lovește brusc peste cap, trimițând-o la pământ, cu tot cu copil.

Un martor al scenei a intervenit, reușind să oprească accesul de furie al bărbatului, cu ajutorul administratorului unui local din zonă.

În urma acestui incident, femeia a refuzat să solicite intervenția oamenilor legii și a plecat plângând, potrivit martorului.

Sursa: observator.tv