Se simțea mereu balonată și obosită. Fiind la menopauză, doctorul era aproape sigur: cancer ovarian. Au plâns mult, și ea și soțul. Doctorul a pus-o la ecograf și a rămas fără cuvinte. „Nu știu cum să vă spun…”

Tess Morten, o femeie în vârstă de 47 de ani din Marea Britanie, a încercat ani la rând să rămână gravidă, atât pe cale naturală, cât și cu ajutorul metodelor artificiale, dar nimic nu a dat niciun rezultat.

Femeia spune că și-a pierdut definitiv speranța de a mai avea copii biologici la vârsta de 40 de ani, când a intrat la menopauză. Atât ea, cât și soțul ei, Neil Morten, au acceptat cu greu ideea că nu vor deveni niciodată părinți, mai ales că au încercat să conceapă un copil încă din 2003, anul în care s-au căsătorit.

Dar după 7 ani de zile, femeia a intrat la menopauză, iar viața familiei Morten a laut o întorsătură neașteptată.

Tess începuse să se simtă rău – era lipsită de energie, balonată și avea stări de greață, așa că a mers la doctor. Medicii au pregătit-o pentru ce e mai rău și i-au dat de înțeles că ar putea avea cancer ovarian. Alarmată, Tess a continuat investigațiile și a făcut o ecografie.

„Doctorul îmi scana abdomenul, se uita în monitor și mi-a zis: «Ovarele tale sunt în regulă, dar uită-te la asta». Am văzut un copil și am întrebat dacă e al meu. Asistenta mă ținea de mână pentru că am crezut că voi primi vești rele. Am început să plâng pentru că nu am crezut vreodată că ar putea să mi se întâmple mie”, a povestit Tess.

Sarcina ei i-a uimit până și pe medici. La șapte ani după ce a intrat la menopauză, Tess Morten a rămas însărcinată, fără a urma niciun tratament de fertilizare.

Femeia a adus pe lume la începutul acestui an o fetiță perfect sănătoasă, care a primit numele de Molly.

Specialiștii cred că sarcina a fost posibilă în urma efectelor adverse ale medicamentelor pe care Tess le lua pentru a potoli bufeurile și care i-au dereglat nivelul hormonal.

 

Sursa: unica.ro